Vis sau realitate?

Povestea a început într-o zi de iarnă,friguroasă şi întunecată.Totul în jur mi se părea confuz,sunetul micilor paşi pe care îi făceam în zăpada locului pustiu uitat de multă vreme de oameni,vuietul înfricoşător al vântului ce izbea din toate părţile zăpada pe obrajii fini,transormându-se într-un viscol necruţător,mergeam pierdut şi tremurând din toate închieturile către casa părăsită pe care o zărisem din depărtare, sperând ca în următoarea zi să-mi continui drumul mai departe.Ajungând într-un final în casă,având doar un mic pătuţ improvizat mă aşez pe el.Tremuram tot şi începusem să am frisoane,simţeam că nimic nu se va mai putea face şi că totul se va sfârşi. Încercând să mă odihnesc,din depărtare zăresc o luminiţă PURĂ ce uşor se apropia de fereastra casei care din ce în ce devenea tot mai puternică ca şi cum aveai senzaţia că te orbeşte.Fiindu-mi teamă am încercat să ţin ochişorii cât puteam de tare închişi, când parcă printr-un miracol casa începuse să se lumineze,să se încălzească,iar eu să-mi revin din starea în care mă aflam şi să mă simt mult mai bine.Fiind curios ( cum sunt de obicei de altfel ),deşi puţin teamă ( se putea observa văzându-mi uşor trupul cum tremură )zăresc o persoană îmbrăcată în alb,cu ochişorii mari,frumoşi,sclipitori aseme-ni apei limpede,părul aseme-mi Soarelui,iar mâinile calde a unei ploi calde de vară,mângaindu-mi obrajii roşii precum a unui copil ruşinos,îmi şopteşte încet să am încredere în mine şi în ceea ce fac.Eu încep a lăcrima şi încercând să o întreb cine este şi de ce face aceste lucruri pentru mine îmi atinge uşor buzele,mă sărută pe frunte şi brusc totul revine la normal.Casa din nou se înegură iar frigul începuse din nou să se simtă în trupul meu.Rămânând cu ochii înlăcrimaţi,adorm uşor iar dimineaţa realizez că totul a fost doar un VIS.Un vis frumos pentru care nu găsesc răspunsul ce îl doresc,anume: " De ce EU..." ? Ende.

Mă doare pentru că sunt viu...

Viaţa ne loveşte pe toţi,însă numai TU poţi decide dacă este momentul să te ridici sau nu.Cu toate că în cele mai multe din cazuri atunci când o facem,prea devreme,alteori prea târziu, ( niciodată nu este bine deloc ) mereu dăm greş şi chiar nu avem nici o vină pentru acest lucru,este pur întâmplător,aşa ne este sortit şi totuşi o facem pentru noi,nu pentru cei din jur,nu celor din jur demonstrăm că putem,ştim şi cunoaştem mult mai mult,că avem puterea şi harul de a alege ce este bine şi ce nu.O facem pentru noi înşine,pentru nimeni altcineva.Nimeni nu te va iubi cât te iubeşti TU pe tine însăţi,dacă tu nu te iubeşti;ce aşteptări mai putem avea din partea unor străini?Nu contează prin ce metode îi cunoşti,contează că ştim numai să profităm de pe urma celor slabi şi cărora le aflăm slăbiciunea,iar acest lucru îl pot numi printre numeroasele defecte a oamenilor,prea creduli şi nu lasă timpul să decidă.Câţi dintre noi avem curajul cu adevărat să spunem:" Da bine eu sunt ok,pentru mine nimic nu mai contează,am tot ce am nevoie,nu mai imi trebuie şi am nevoie de nimeni şi nimic". Suntem enorm de mulţi,chiar dacă suntem ironici uneori,prea duri,ajungând chiar trădători,trădători în sensul cât mai dureros atunci când vine vorba de NOI.Câţi oare dintre noi am făcut ceva pentru o persoană anume dragă nouă,fiind chiar iubitul/a fără a cere nimic în schimbu` acelei fapte bune.Mă doare că trăiesc,mă doare că încă sunt VIU şi cu toate acestea LUPT.Şi nu mă doare pentru ceea ce am făcut,primesc,dăruiesc, ci pentru că SIMT fiecare lucru DUREROS.Ştiu,recunosc sunt lucruri pur întâmplătoare aşa sunt făcute să se întâmple,din acest motiv le este existenţa lor pe pământ.Însă să nu uităm un singur lucru:" Chiar dacă astăzi nu ne-am ridicat,am făcut acest lucru pentru noi,pentru că numai noi putem cunoaşte momentul potrivit când să ne ridicăm ". Important este să ştiu,să cred că şi mâine este o nouă ZI,o nouă încercare,provocare pentru care va trebui să LUPT,pentru că orice s-ar întâmpla voi rămâne acelaşi EU... UNIC ÎN FELUL EXISTENŢEI MELE PE PĂMÂNT... Ende.

Minciuna Doare

Bună dimineaţa,ziua,seara...mă rog oricum nu cunosc programu de lucru al fiecăruia dintre voi,care din întâmplare sau curiozitate îmi citiţi şi chiar admiraţi bloggul, cum am mai spus şi în articolul anterior,ca să nu mai vorbesc de invidie...M-am gândit să vă povestesc despre ceea ce mulţi dintre noi bine ştim şi sunt convins de acest lucru şi anume:ce ne deranjează cel mai mult pe noi în general,ce nu suportăm şi nu putem agreea tot ce se întâmplă,învârte,pluteşte,apare,dispare;iar apare iar dispare, şi tot aşa...ESTE "MINCIUNA".Mă rog pe lângă multe altele:prostie,impertinenţă,înşelăciune,descurajare,ignoranţă,nepăsare,indiferenţă,discriminare şi lista poate contiuna,însă din bun simţ mă opresc aici cu criticile,pentru a nu vă plictisi şi mai mult!Cu mult timp în urmă nu vedeam,nu cunoşteam şi nu simţeam "Minciuna",ca pe un defect,o ură,un simbol,un lucru obişnuit chiar un obicei,asta poate din cauza nepăsări mele a vârstei mult prea fragede sau poate dintr-un singur motiv,şi eu minţeam.Timpul a trecut iar odată cu el am crescut şi am început să învăţ lucruri noi,să trec prin noi provocări,încercări,obstacole,critici iar din dorinţa curiozităţi pe care o aveam şi care mai există greşeam de fiecare dată ca şi acum de altfel.Mă doare enorm însă nu pot face nimic,nu am suficientă putere pentru a putea schimba ceva,a schimba ceea ce se întâmplă în jurul nostru,iar aceasta se datorează din pricina nepăsări noastre.Şi cu toate acestea rămânem mereu aceleaşi persoane care nu ştim decât să negăm,să trecem cu vederea,să ignorăm tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.Mereu spunem acelaşi lucru:" O să fie totul bine,trec eu şi peste asta, mult a fost puţin a rămas.MINCIUNA DOARE,doare al dracu` de tare iar atunci când ai simţit acest lucru,este prea târziu să mai poţi face ceva,să fie totul ca înainte, ca totul să revină la normal,să mai poţi face,să mai poţi schimba ceva." Miunciuna are picioare scurte,şi poate că dacă bietul PINOCHIO nu` mai minţea pe bietul GEPETTO,NU îi mai creştea nasul... ENDE...

Dezamăgire, gând...prejudecată

Dragi cititori,nu-i uşor să fiu un bun blogger şi să vă multumesc pe toţi care probabil din întâmplare sau mai mult decât atât îmi urmăriţi cu sufletul la gură următorul articol sau ceea ce va urma să scriu.Poate din întâmplare în unele situaţii am dat greş şi poate tocmai de aceea am pierdut mult.Prejudecăţile încep să-şi spună cuvântul tot mai des iar asta se observă dezamăgind pas cu pas fiecare persoană din jur.Uneori mă întreb unde am greşit,însă din păcate nu primesc răspuns întrebărilor pe care le caut...Gândul şi el de asemenea mă chinuie pas cu pas si din nou ajung să regret că nu am ascultat şi de spusele celor care au încercat să mă ajute şi cu toate acestea am refuzat...Promit că nu mă voi opri aici şi voi merge mai departe indiferent de ce se va întâmpla sau va urma să se întâmple negândindu-mă la nimic altceva decât la ceea ce se va întâmpla ACUM;Nu cer să credeţi în ceea ce scriu şi ceea ce încerc să spun,nu fac şi încerc decât ceea ce cred eu că este bine pentru mine!Aveţi grijă de voii...Ende.

Omul cât trăieşte învaţă

Cineva cândva,undeva,acel cineva făcând o repetiţie şi tot odată un mare pleonasm de toată frumuseţea sau splendoarea,parcă sună mai bine,îmi spunea că omul cât trăieşte învaţă.DA!Aşa spun şi eu şi anume:Omul cât trăieşte învaţă.Numai că stând bine şi analizând mai mult la ceea ce doream să spun precum acel mic filosof trist şi uitat de mult în tăcere de aşa numitul OM care până la urmă mă gândesc la replica,mai bine... Sau mai bine lăsăm pe altă dată ce am vrut să spun anterior,lăsând curiozitatea să nu vă dea pace şi jucându-mă puţin cu autocontrolul dumneavoastră,să trec la ceea ce doream să spun.Spuneam că omul cât trăieşte învaţă.E iată că brusc mi-am schimbat principiile despre aceasta.Pardon părerea sau ideea?Oricum e tot una principiu , părere sau idee,în fine,nu e problemă dau un ochi chiar doi (mari şi frumoşi,mai glumim şi noi), pe goagăl versiunea Vanghelie (o fi dânsul cum o fi dar e un domn de treabă,personal nu l-am cunoscut dar e om bun) şi văd repede ce este acela principiu. În fine lăsăm gluma la o parte,ce mă ţin eu să vă spun că tot o lungesc ba cu una ba cu alta este că noi,noi adică oamenii nu prea mai învăţăm nimic.Le ştim pe toate, apsolut pe toate.Ştii faza aia cu:Parcă atunci când crezi ( e crezi nu crezi chiar ştii,nimic normal aşa mă gândeam şi eu) că tu le ştii pe toate nu mai e nevoie să ştii nimic?E eu ştiu altfel,de ce cred că ştiu multe parcă nu ştiu nimic,iar curiozitatea mă îndeamnă...înţelegi tu ce vreau să spun nu ?Iar v-am facut curioşi nu?Plin de mistere...Tind să cred că pe lângă faptul că nu ştim nimic ne mai şi distrugem mediul în care trăim.Şi uite aşa acel anume cineva,undeva,cândva despre care vă povesteam este vorba de o persoană ce a încercat să rostească câteva cuvinte,realizează în sfârşit că mai are multe de învăţat.Omul cât trăieşte speră,visează,gândeşte,iubeşte, doreşte,încearcă,munceşte...ÎNVAŢĂ...Ende.